În perioada 12–30 octombrie 2026 se pot depune, la secretariatul Muzeului Județean Botoșani, Str. Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, cod poștal 710221 (în incinta CEC Bank) sau pe adresa de e-mail: [email protected], cererile (Anexa 1) însoțite de portofolii, întocmite conform Regulamentului de Funcționare a Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani și a Galeriei ,,Colecția de Artă”, denumit în continuare Regulament (Anexa 2), în vederea solicitării spre închiriere, pentru organizarea de expoziții în anul 2027, a spațiilor mai sus amintite.
Perioada minimă de închiriere este de 21 zile. Taxa actuală de închiriere spațiu este de 40 de lei/zi pentru Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchian”, respectiv de 30 lei/zi pentru Galeria ,,Colecția de Artă”, dar pot surveni modificări, care vor fi anunțate în timp util. Artiștii profesioniști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, care organizează expoziții personale pot opta între plata chiriei și donația unei lucrări către muzeu.
Muzeul Județean Botoșani își rezervă dreptul de a prioritiza cererile depuse și de a amâna, pentru o perioadă ce va fi comunicată ulterior solicitantului, organizarea expozițiilor de către colaboratorii care, în cursul anului 2026, nu au respectat prevederile Regulamentului sau ale Protocolului de colaborare/Cererii de închiriere (prin schimbarea – după aprobarea respectivei activități culturale în Consiliul de Specialitate al instituției – a tematicii, a expozantului, prin nerespectarea condițiilor de realizare a materialelor de promovare etc.).