Miercuri, 24 noiembrie 2021, am desfășurat activitățile educative din cadrul proiectului „Personalități botoșănene în Războiul de Reîntregire a României”, rezultat al colaborării dintre colegii noștri muzeografi și cadrele didactice de la Liceul „Alexandru cel Bun” Botoșani. Având ca obiective evidențierea semnificației Zilei Naționale a României și evocarea contribuției personalităților botoșănene la susținerea războiului pentru Marea Unire, activitățile educative, găzduite de Centrul de Documentare și Informare al liceului botoșănean, au inclus prezentări ale contextului istoric național și local în care s-a desfășurat marea conflagrație mondială, ale modului în care războiul a fost descris în literatura română, lecturarea referatelor realizate de elevi despre aportul intelectualilor botoșăneni Nicolae Iorga, Octav Onicescu, Ioan Missir, Constantin Gane, Tiberiu Crudu, Iacob Iacobovici adus cauzei naționale și vizionarea unor prezentări Power Point care valorifică colecția foto-documentară a muzeului.